NU-U HEALTH & FITNESS

Elena Tonietto

Alături de familie, acasă în România!

Mi-am petrecut prima parte a vieții într-un sat foarte frumos numit Găinești, sat aflat la poalele muntelui, în județul Suceava. Mi-a plăcut tot timpul să îmi petrec timpul în natură și am fost mereu foarte activă și chiar un pic aventurieră.

Nu am avut oportunitatea să fac sport de performanță dar tot timpul am fost înclinată să stau activă, ceva ce mă făcea să mă simt foarte bine și cu încredere în forțele proprii.

Tot timpul am admirat sportivii și disciplina acestora.

Când locuiam  în România fitnessul era considerat un “hobby” și se adresa sportivilor. Acum toată lumea vrea să fie cât mai activă și s-a conștientizat necesitatea de a face sport, mișcare și fitnessul ca parte din stilul de viața.

Elena Tonietto si Anca Bucur

Elena Tonietto și Anca Bucur

Pentru mine fitnessul a fost un “hobby” și încă mai este, dar cel mai importat este că de 12 ani este cea ce fac zi de zi cu mult drag și pasiune.

Ajut atleți, oameni de afaceri, mămici care au și job și multe activități cu copii, pensionari care nu au prea multe activități dar nici motivație de a sta activi și persoane care trebuie să se recupereze după o boală sau operație și să mențină un corp puternic și o minte sănătoasa.

Am devenit instructor de fitness  acum 13 ani și nu a fost cea mai ușoară experiența nefiind în țara mea de origine.

Când ești în fata unui grup de oameni și trebuie să ții o clasa trebuie să-ți alegi cuvintele cu mare atenție mai ales când nu este limba maternă… dar pasiunea mea pentru fitness a fost mult mai mare decât emoțiile și rușinea de a pronunța cuvintele stâlcit și am continuat studiile despre sport și sănătate devenind în acești ani Personal trainer, Pilates instructor, Zumba instructor, specializată în nutriție.

Elena si Aura Tonietto

În competiții alături de fata mea, Aura.

În orașul în care locuiesc Brantford, Ontario am lucrat în majoritatea sălilor de fitness și am cunoscut foarte multă lume, învățând multe lucruri.

De 6 ani am sala mea “NU-U HEALTH & FITNESS” și este un real succes, nu doar ca bussines dar toți clienții mei au parte de rezultate remarcabile.

Cum sănătatea devine prioritate tot ce iți propui în viată vei săvârși cu mult mai multă ușurință.

Deviza mea este: Când te trezești dimineața și pui piciorul pe pământ, dacă te simți bine, sănătos, puternic dacă viața îți oferă un obstacol îl poți depăși cu ușurință, iar dacă îți oferă o bucurie poți să te bucuri din plin.

De aceea tot timpul trebuie sa punem sănătatea pe primul loc. Mișcarea, nutriția, timpul petrecut în aer liber sunt factori foarte importanți. 

Am 46 de ani și sunt foarte mândra să spun că am participat la mai multe competiții în ultimii 3 ani: BadASS Dash 8 km cu 45 de obstacole foarte dificile, competiții de cross country Runing alături de clienți de care sunt foarte mândra, dar cea mai mare satisfacție a fost anul trecut când am participat la triathlon cu copiii mei Aura-17 ani și Răzvan-26 ani amândoi foarte buni atleți.

Familia Tonietto

Alături de copiii mei la triatlon!

Aura a făcut gimnastică și înot de performanța și Răzvan a făcut hockey și atletism, ca mama este o satisfacție foarte mare să fii mândra de copiii tăi, dar și să-ți zică copiii: mama suntem foarte mândri de tine!!!

Chiar dacă nu am avut oportunitatea să fiu un atlet de performanță când am fost copil sau adolescent,  sunt acum la 46 de ani și unele concursuri la care particip sunt alături de tineri care pot să-mi fie copiii mei (most of times I’m stroger HEHE).

Din cei 3 ani în care am participat la BadASS Dash, 2 ani la rand am fost cu cea mai mare echipă din concurs, toți fiind clienții mei care au vârsta de la 16 ani până la 65 de ani.

Am fost foarte mandră de toți acești oameni minunați care au trecut linia de final cu medalie.

Zumba World Record

La un pas de a intra în Cartea Recordurilor pentru cea mai numeroasă ora de Zumba din lume.

Sunt foarte mandra și fericită că pot să motivez și să ajut oameni care nu pot sa alerge nici măcar 5 minute sau să execute o flotare când vin ca noi clienți și apoi să-i antrenez sa facă ceva asa extrem. Pentru mine toți clienții mei devin atleți de elită.

Satisfacția acestor oameni este foarte mare, dar și a mea.  Totul devine o satisfacție care iți dă o mare încredere și mândrie pe lângă faptul că ai un corp și o minte sănătoasă.

 

Nu contează ce vârstă sau la ce nivel sportiv ești dar alături de o persoană cu educație sportivă și ajutorul potrivit poți să devii un sportiv desăvârșit. 

 

Elena Tonietto

Elena Tonietto