Turul Ciclist al Sibiului, importanta competiție internațională sustinuta si de Alexandrion Group

Sibiul a fost plin si in aceasta vara de cicliști din toate colțurile lumii, veniți să participe la această competiție.

Ediția din acest an a Turului Ciclist al Sibiului a fost câștigată de Ivan Ramiro Sosa, un columbian de 21 de ani, de la pro-continentala Androni Giocattoli Sidermec. Și în 2017, la Sibiu, a triumfat tot un rutier din statul sud-american, și tot din echipa lui Savio, Egan Bernal, un tânăr pe care specialiștii îl consideră acum viitorul star al ciclismului.

Bernal a semnat între timp un contract cu cea mai puternică echipă, Team Sky, și a câștigat deja mai multe curse.

Eduard Grosu, campionul României și component al lotului național, a fost la câteva sutimi de secundă de o nouă victorie în ultima etapă de la Sibiu, după cea de anul trecut. Grosu a sprintat când mai erau 5-600 de metri și i-a depășit rând pe rând pe cei din plutonul fruntaș, format din 7 evadați. Românul a trecut al doilea linia de sosire, după olandezul Jason Van Dalen (Rotterdam) și în fața lui Davide Ballerini (Androni).

Compania Alexandrion Group a sustinut si anul acesta Turul Ciclist al Sibiului la fel cum a procedat si la ultimele doua editii.

Succes Press & PR

Succes Press & PR este o companie care oferă servicii integrate de marketing, PR, creație și publicitate. Dacă sunteți interesat de acest proiect punem detalia un plan de business ireproșabil. Vă rugăm să ne contactați la contact@succes-grup.ro sau la telefon 0771.430.955.